Moments of Life: august 2015

O ușă închisă. Încă una. Credeam că le-am ocolit pe toate. Dar nu, destinul îmi punea în cale încă una. M-am așezat pe jos și mi-am strâns genunchii în brațe. De ce eu? De ce mie? Ce să fac, cum să trec mai departe? Mă simțeam sleit de puteri și de soluții. Liniște. Apoi pași. Pași siguri, apăsați care se îndreaptă spre ușă. Ciocăne apoi apasa pe clanță. Ușa se deschide și intră.
Îmi izbesc o palmă peste frunte. Eu de ce stau aici ca un fraier și îmi rumeg resturi de speranțe? Ușile sunt făcute să se deschidă. E simplu!

Sursa:
https://www.facebook.com/Naivul