O, suflete... Cum ai putea crede c-aș putea ține mânie ? Cum aș putea să-mi urâțesc privirea cu ură și foc ? La ce folos să urăsc tot ce a încercat să mă nimicească ? Spune-mi, suflete... Sunt singura ce alege să iubească în loc să-și zvârcolească sufletul în pulberea amară a răzbunării, a nevoii de a face dreptate ?
Spune-mi, suflete...
Spune-mi...
Nu mă lăsa...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu